Quest Post - Time Management la țară

O sa ma tot auzi pe-aici si nu doar punand accent pe importanta unitatii in comunitate. Si pe buna dreptate,  cred cu tarie ca este necesar sa invatam sa ne regasim cultura si beneficiile traiului de om-langa-om si nu de casa-langa-casa sau de cartiere invecinate. Iar perioada asta de mamicie cum se spune "in popor" ,este un bun prilej pentru ca femeile sa faca asta, sa se apropie, sa imparta din ceea ce sunt si ce stiu.

Asa incat, incepem azi  o minunata serie de quest posturi, minunata ca voi toate doritoare sa va lasati pe-aici amprenta si ideile mai mult decat ca simple vizitatoare ci implicandu-va, debutand cu idei ale Marinei  despre "TimeManagement la tara" , ca sa fim pe subiectul saptamanii , articol care vine de la ea ca un awesome feedback . Si vb aia "BD la mare si ma munte" sau "TM urban si rural" tot super fun poate sa fie :) Enjoy!

Time management: intre viata la tara si slujba de la oras

Viata mea nu e alergatura ci e organizare extrema. Timpul este cel mai mare dusman pe care il am. 

Ma trezesc la 7 si ma tarai spre bucatarie, pun filtrul in priza, are deja cafea si apa puse de cu seara de un tati grijuliu. Dusul nu reuseste sa ma trezeasca de-a binelea, doar mirosul de cafea imi inspira o dimineata placuta.

Inapoi in camera imi trezesc sotul care merge sa prepare cea mai buna cafea. Adica sa o amestece cu lapte. In loc de mic dejun. Ma imbrac si ma gandesc cum sa-l trezesc pe David. David e baietelul meu. Are autism si il iubesc. 

Ezit intre a deschide TV-ul si a-l seta pe Disney Junior si a-l trezi pe el ca sa faca asta. Stiu ca daca ma ocup eu de partea asta si mai deschid eu calculatorul va fi prost dispus, va plange si se va smiorcai  ingrozitor si va incerca sa inchida tv-ul doar ca sa faca el actiunile astea. E una dintre cele mai insuportabile chestii pe care le face. Actiuni stereotipe. El trebuie sa faca tot: sa dea drumul la televizor la calculator, sa puna de cafea. Tot ce n-a facut ani de zile vrea sa faca acum zi de zi. 

Cel mai des cedez: il trezesc si il las pe el sa faca astea. E prea de dimineata pentru lacrimi. Nu reusesc sa-l fac sa manance , poate sa bea o ceasca de cacao cu lapte sau una de suc de portocale. Daca are o zi proasta e inca smirocait indiferent de orice. Daca e bine dispus: vorbeste, comenteaza programul “Baieti descucareti “ care fie vorba intre noi e cam americano-stupid. Dar David vorbeste despre ceva, in sfarsit. 

Hainele sunt intotdeauna pregatite de cu seara si ale mele si ale lui. Asa imi place mie  sa organizez, sa controlez ceea ce se poate controla. Celelalte de viata si sanatate trebuie sa le las in grija altuia; a Celui De Sus. 

Daca David merge la Gradi si nu e bolnav e perfect ; nu trebuie nici sa patinez pe ulita transformata in patinoar iarna si nici sa ma stropesc cu noroi sau sa ma umplu de praf vara. 

Asa ca trag de David sa se imbrace (recunosc, uneori dimineata il cam imbrac eu desi sustin sus si tare ca sunt parinte - terapeut si ca ii formez deprinderi de autonomie personala). Dar ma grabesc sa ajung si eu la timp la autobuz. Macar cu 10 minute inainte sa plece ca sa nu stau 45 de minute in picioare inghesuita pana in Cluj. It’s not fun! 

De sendvisul pentru gradi n-am apucat sa va zic, si el e pregatit de seata de catre tati de David. Acum David isi ia rucsacelul si se duce spre masina. Oricat de grea ar fi ziua lui se bucura sa mearga la gradinita. 

Cand ajung la autobuz ma linistesc. Mai ales daca am loc. Si am timp sa ma gandesc cat dureaza drumul pana-n Cluj la ce am de facut sau cum sa fac sa : petrec mai mult timp cu David;  ce-as mai putea sa-I cumpar, nu foarte scump dar care sa-I foloseasca in terapia de recuperare, despre ce haine i-ar mai trebui, despre, despre cum sa-I scap de teama de a iesi afara .Si zic si o mica rugaciune sa nu mai raceasca. La a 6-a viroza din toamna numarand sunt deja disperata. Prea protectoare, ziceti? Pentru un copil care face terapie de recuperare, de oricare ar fi ea, intreruperile dese nu sunt bune. Si e nedrept, tare nedrept , mie asa mi se pare, ca el sa sufere si din cauza racelilor cand insasi lumea asta a fost amenintatoare pentru el atata vreme. Si mai este inca in unele privinte. 

Mai iau un autobuz din centrul Clujului pana la birou si imi raman vreo 15 minute de gandire.  Vad o fetita draguta in autobuz cam de varsta lui, a lui David. II merge gurita intr-una, vorbeste cu bunica. Si-mi dau seama de prapastia dintre cei doi: dintre copilul tipic si cel autist de aceeasi varsta. Si ma descurajez cand imi dau seama cat de muuuuuult mai avem de lucru si de recuperat. Ma scutur ca de-un gand rau si–mi zic ca nu pot sa-l compar cu nimeni. Asa e , copilul meu e unic. 

La birou, frumos si bine, cu planuri proiecte, vizite, conversatii comunitare, evenimente de voluntariat.. Ma bucur ca munca mea inseamna ceva pentru ceilalti. Ceva de pret sper eu. Imi iau doar o pauza scurta de masa ca sa pot lucra  macar 8 ore dar sa ma si incadrez pentru autobuzul spre casa de 18:00, daca-l pierd mai am doar la 19:15. Ma consolez cu gandul ca si daca as locui in Cluj tot as pierde o gramada de timp dintr-un capat in altul al orasului. 

Acasa ajung la 18:50 asta e media, sunt 12 ore de cand m-am trezit si ziua nu s-a incheiat. Baietii ma asteapta cu masa, David pune masa acum. E bine, e cald, e linistitor. Uneori David are seri foarte proaste, ne certam, trebuie pedepsit.  Mai nou insa citim cate ceva seara pentru ca de-abia acum a inceput sa se concentreze, ne uitam la Clubul Lui Mickey Mouse, strangem jucariile, facem patul, facem dus si ne punem in pat. 

Uneori trebuie sa si gatesc in cursul saptamanii, aleg mancaruri care se fac relativ rapid: o supa de galuste, o tocanita de cartofi cu carnita, un spanac cu ochiuri. De multe ori gateste sotul care se ocupa de ingrijirea lui David si a lui Buni (mama mea). El stie sa faca: ciorba de cartofi, ciorba de fasole cu afumatura, supa de taietei, musaca, bundas kenyer. Iar sambata face cumparaturi cu David dupa lista facuta de mine, iar eu fac multe bunatati in week-end. Duminica e zi de prajitura, neaparat. La finalul zilei de duminica pe la ora 19:00 ma opresc. Acum pot sa ma odihnesc. :) 

Sfaturi:·        

Am timp pentru toate pentru ca nu exista “timpul meu” . Timpul meu este familia. Nu mi se pare ca timpul petrecut cu ei nu ar fi tot al meu. Nu simt nevoia sa evadez de langa ei. 

·         Un ajutor din partea partenerului e nepretuit mai ales cand lipsesti de acasa de luni pana vineri 12 ore. 

·         Stabiliti un mic program si incercati sa-l respectati: lunea e zi de platit facturi, marti e zi de sport, miercuri e zi de spalat si calcat, joi e zi de… Rutina e deosebit de linistitoare pentru familie si mai ales pentru copii. Aici intra  si un orar de masa, somn etc. 

·         Fiecare familie isi face propriile reguli, eu le am pe ale mele, nu inseamna ca vi se potrivesc si voua! :) 

·         Bucurati-va de ceea ce aveti; nu trebuie sa-mi spuneti cat de greu este sa: traiesti in Romania, sa jonglezi cu plata facturilor, sa cresti copii. Stiu asta :) Fiti doar recunoscatoare pentru ce aveti!

Nu-i asa ca-i fata faina Marina? Pai si daca iti face si tie pofta sa povestesti ceva legat de asta, te invit sa lasi fara sfiala comentarii  sau chiar sa ne dai un mail, gasesti usor rubrica Contact .Te asteptam cu povestea ta despre cum stai cu TM-ul sau / si ce ai vrea sa schimbi la capitolul asta. 

Be simple, be crazy, be fabulous !