Fericirea se si invata uneori

Astazi vreau sa iti marturisesc ceva. Am revenit recent pe plaiurile pitoresti dupa o buna bucata de vreme petrecuta pe meleaguri mai organizate si mai puse la punct, nicidecum mai frumoase decat ceea ce in Romania am putea gasi sau chiar gasim. A fost o experienta revelatoare, grea, frumoasa, din care am invatat multe despre mine si despre cum rezonez cu lumea si ceilalti. Inevitabil in astfel de situatii, si poate daca ai fost in situatia asta ai sa confirmi , dupa ce incepi sa iti largesti paleta de cunostine incepi sa faci mai usor comparatii si analogii. Nu gasesc ca s-au schimbat multe si eu cel putin nu le vad pe cele care s-au schimbat, insa un lucru imi este foarte clar si ma lovesc de el zilnic, e absolut frapant : lumea e tot mai trista,parca un mare nor de probleme si necazuri zace asa bine intepenit peste tarisoara asta. Ai sa razi, pentru ca da motivele ca altii sa nu fie atat de tristi poate sunt cel putin logice chiar si la o prima aruncatura de gand, insa nu pot sa nu ma gandesc ca indiferent de natie , culoare, religie, cultura, stare sociala,  suntem resposabili pentru multe dintre cele ce ni se intampla zilnic, pentru cum interactionam , pentru ce energie primim inapoi de la viata si de la ceilalti , care energie este direct proportionala cu aceea pe care noi o oferim sau am oferit-o candva in viata asta. Inutil sa descriu aici scene care ma fac sa scriu despre asta, ne lovim toti de ele zilnic, mai toti uitam zilnic sa facem un lucru foarte important : sa râdem!

Ei bine da, e extrem de important sa razi, si nu pentru ca e vreo rezolvare miraculoasa a tuturor problemelor ci doar pentru ca rasul are un rol foarte important in bunastarea noastra si dezvoltarea noastra, in tot scenariul asta de viata pe care ni-l facem cu totii.
Rasul este un adevarat medicament emotional, mental si fizic. Si este din fericire la indemana noastra sa ne folosim de asta prin metode care mai de care mai simple, zilnic. Are o gramada de beneficii. Te elibereaza de stres, te tine mai fericit,poate chiar sa te ajute sa traiesti mai mult sa stii :)!

Si pentru ca si eu sunt in cautarea unor astfel de stimuli pentru ca incordarea si stresul isi spun cuvantul, iata ca azi ma incumet sa iti dau cateva ponturi despre cum si unde ai putea sa profiti sa razi, drept terapie :).



1. ZABESTE! :)  De la zambet la ras e doar un pas, iar zambind cat mai des iti dai astfel sansa sa razi mai des. Deja cred ca stii de binecunoscutul cliseu ce spune ca pentru a te incrunta e nevoie de mai multi muschi decat pentru a rade sau zambii  - dar ghici e ? e perfect adevarat! Zambind mai des capeti mai multa incredere si mai mult confort cu tine insuti.






2. PETRECE TIMP CU CEI DRAGI. Una dintre caile sigure spre bucurie si rasete este atunci cand iti petreci timp de calitate cu cei mai dragi din familie si cei mai apropiati prieteni. Profita de prezenta celor mai distractivi dintre ei si ofera in schimb zambete si hohote de bucurie. Imparte si primeste astfel energie pozitiva!







3.ELIBEREAZA!  Si cand spun asta am in minte expresia americana "to let go". Daca vrei sa poti rade mai des trebuie sa fii capabil sa eliberezi mai multe dintre cele ce nu te lasa sa faci asta.Nu lasa stresul sa iti acapareze viata si nu uita sa nu cosumi timp si energie pentru lucruri marunte care tind sa te tensioneze. Nu acumula frustari si nu te enerva pentru lucrui pe care esti constienta ca nu le poti schimba. Lasa munca la birou , nu o lua acasa cu tine si fa la fel si cu stresul, da-ti timp pentru a te putea elibera de tensiuni. Odata ce iti este usor sa faci lucrurile astea, hohotele vin mai des in viata ta , de unde si bucuria si fericirea.



4.ORA DE COMEDIE. Ce te face sa razi in hohote? Pentru a invata fericirea e necesar sa te inconjori cat mai mult de persoane dragi ce iti aduc energie pozitiva. Imparte cu cei dragi, periodic, cele ce va fac impreuna sa radeti, fie ca e vorba de filme de comedie sau spectacole de stand-up comedy, fie ca e vorba de spectacole live, carti sau seriale, jocuri de grup, orice va este la indemana si va amuza. Programeaza seara de comedie periodic si distreaza-te copios cu cei dragi.


5.GLUME , GLUME SI IAR GLUME :) 
Stim cu toti cat de bine e sa razi la o gluma buna, care nu numai ca iti starneste imaginatia dar te face sa razi cu pofta, sa interactionezi, sa eliberezi. Invata glume daca ai harul de a le povestii frumos si impartaseste-le prietenilor sau iesi cu prieteni carora le plac glumele si care sunt mereu amuzanti. Chiar daca nu simti efectiv asta, te vei reconforta cu adevarat dupa o astfel de seara.


6. GÂDII, GÂDIII! Oare ce copil pe lume nu iubeste sa fie gadilat putin de mami sau de tati , nu iubeste apropierea asta si pofta de ras care o ofera.Te gadili? Provoaca o batalie de gadilat impreuna cu cei dragi, e o sursa sigura de hohote si chicoteli de calitate, dar cu grija nu exagera, unii pot fii foarte sensibili la asta :), mai ales talpitele de bebe precum cele din imagine , irezistibile dealtfel. Eu am un obicei care se numeste "familia Gadilescu" numind fiecare deget de la o mana in parte astfel : Gadilescu, Gadiloi, Gadilina, Gadilici, Gadilici junior . La auzul acestora deja se rade :)).






7. L.O.V.E!! Si ma refer aici la momentele cu partenerul. Facand dragoste detensionezi si te relaxezi ,ai astfel sansa la mai multe momente de zambete si ras.Confortul , siguranta, relaxarea si placerea adusa de o seara fierbinte alaturi de partener iti poate aduce cu sine multe momente de chicoteli si rasete sincere si pline de placere.Stiu ca poate suna foarte telenovelist si romantic, dar exista astfel de atmosfera :)!






8. GASESTE UMORUL IN ORICE FACI! 
E dovedit ca simtul umorului pastrat si dezvolatat te salveaza adeseori din multele momente grele ce le poti intampina in viata. Sa gaseste partea haioasa in orice nu este greu dar nici usor, trebuie sa te lasi sa faci asta, trebuie sa alegi intre a fi frustrat si manios si a fi zambitor si usor detasat. Poti zambii si rade chiar si in momente cand aproape ca iti pare imposibil sa faci asta, cautand hazul in situatie sau cautand o gluma in gand. Nu lasa nimic sa te supere atat de tare incat sa nu  resusesti sa zambesti sau chiar sa razi! 





Invatand sa fii mai fericit si sa razi mai mult iti vei imbunatatii calitatea vietii remarcabil si benefic. Este imposibil sa fii suparat atunci cand razi cu pofta si te vei simti intinerit si revigorat.
Cateodata cei simti nevoia sa te eliberezi plangand, dar poti elibera si refula totul si dupa o buna sesiune de ras cu pofta. Nu uita ca ceea ce oferi , vei primi la randul tau. Zambeste cat de des daca vrei sa fii inconjurata de zambete. Ofera energie pozitiva ca sa poti primi asemenea inapoi.
Sper ca micile sugestii sa iti fie de folos sa iti gasesti mai usor simtul umorului si sa il improspatezi mereu :). Sper sa iti fi adus un zambet!





No comments:

Drepturi rezervate MamaProject.Blog creat low budget cu mesaje high level. Powered by Blogger.